15 decembrie

POŞTA ROMÂNĂ A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA PENSIILOR PE LUNA DECEMBRIE
Plata drepturilor băneşti care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii se realizează până în 24 decembrie. Casa Naţională de Pensii Publice precizează că dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată de ghişeele subunităţilor poştale până în 30 decembrie, în cazul celor avizaţi la domiciliu. De asemenea, pensiile care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la termenele stabilite în convenţiile pe care instituţia le are încheiate în acest sens.

CAMPANIA DE PREVENŢIE “SĂRBĂTORI DE IARNĂ ÎN SIGURANŢĂ”
Polițiștii clujeni au derulat luni activități preventive în stațiile mijloacelor de transport public ale municipiului. În acţiune au fost angrenaţi 12 polițiști din cadrul Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști de proximitate și polițiști de investigații criminale. Acestia au împărțit materiale informative pe tema prevenirii furturilor din buzunare comise în mijloacele de transport în comun sau stațiile acestora. În total au fost distribuite aproximativ 500 de flyere și calendare, acestea fiind date în principalele stații ale mijloacelor de transport în comun din Piața Mărăști, strada Memorandumului, Piața Avram Iancu și Bulevardul 21 Decembrie 1989. Activitățile preventive fac parte din campania “Sărbători de iarnă în siguranță”, în cadrul căreia polițiștii vor intensifica acțiunile de informare a cetățenilor, în scopul prevenirii furturilor din locuință, a furturilor din autovehicule, a înșelăciunilor și a producerii accidentelor rutiere.

SPECATACOL EVGHENI PLUSHENKO LA CLUJ PE 18 DECEMBRIE
Cel mai mare patinator al tuturor timpurilor vine la Cluj pentru spectacolul Kings on Ice. Evgheni Plushenko este câştigătorul a patru titluri olimpice consecutive, ultimul dintre ele obţinut anul trecut la Soci. El are programat vineri un spectacol în Sala Polivalentă din Cluj, acompaniamentul muzical fiind asigurat de violonistul şi compozitorul Edvin Martin. Directorul Sălii Polivalente, Ionuţ Rusu, spune că este pentru prima dată când terenul de joc este transformat într-un imens patinoar. Pregătirile pentru transformarea Sălii Polivalente în patinoar vor începe marţi seara, imediat după terminarea meciului de baschet dintre U-BT şi Gaz Metan Mediaş. Practic în acea noapte vom demonta parchetul şi, tot în acea noapte, organizatorii evenimentului vor începe să monteze patinoarul, care va avea o suprafaţă de 900 de metri pătraţi. Interesul pentru spectacolul lui Evgheni Plushenko, este unul major; s-au vândut aproape toate biletele. Spectacolul Kings on Ice este programat vineri, 18 decembrie, în Sala Polivalentă din Cluj.