25 aprilie

AMENZI PENTRU SOFERII CARE DERANJEAZA RIVERANII
Politistii au actionat pe raza orasului în vederea impunerii legislatiei rutiere, prevenirii producerii de accidente rutiere si a întrecerilor neautorizate pe drumurile publice. Acestia au actionat în zona strazilor Dorobantilor si 21 Decembrie 1989, pentru impunerea legislatiei rutiere si prevenirea accidentelor de circulatie. Totodata, politistii au avut în vedere si identificarea persoanelor care, prin ascultarea muzicii la intensitate mare în autovehicule, turarea motoarelor si efectuarea unor manevre care produc zgomot, ar deranja riveranii.
Au fost verificate 76 de autovehicule si au fost aplicate 32 sanctiuni contraventionale, în valoare de peste 8.000 de lei.

REZULTATE BUNE PENTRU ELEVII CLUJENI LA OLIMPIADE NATIONALE
Elevii clujeni au obtinut rezultate deosebite la fazele nationale ale olimpiadelor de socio-umane si istorie. In total, au fost obtinute 3 premii 1 la nivel national pentru judetul Cluj. Premiul I a fost luat la filosofie (clasa a 12-a), sociologie (clasa a 9-a).  La istorie, judetul Cluj s-a clasat pe locul 3, cu un premiu 1 la clasa a 12-a, un premiu 3 la clasa a 9-a si 2 premii speciale la a 10-a si a 11-a.

CONFERINTA „EDUCATIE INCLUZIVA PENTRU NEVAZATORI”
Fundatia Cartea Calatoare si Centrul de Asistenta în Domeniul Tehnologiilor de Acces pentru Persoane cu Deficiente de Vedere, din cadrul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei a Universitatii Babes-Bolyai organizeaza Conferinta Nationala „Educatie
incluziva pentru nevazatori – bariere si oportunitati”. În cadrul conferintei va fi prezentata biblioteca digitala carteacalatoare.ro care contine manuale scolare, carti si cursuri universitare accesibilizate pentru elevii si studentii nevazatori în cadrul proiectului
“Educatie incluziva pentru nevazatori”.
Evenimentul se va desfasura la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, în data de 26 aprilie.

VOLUNTARI PENTRU ZILELE CLUJULUI
Primaria Cluj-Napoca recruteaza voluntari pentru a VI-a editie a Zilelor Clujului, ce va avea loc în perioada 19 – 22 mai. Cei interesati trebuie sa fi împlinit virsta de 18 ani si sa aiba disponibilitate pe perioada evenimentului. Formularul de înscriere se gaseste pe site-ul zileleclujului.ro sau la Centrul de Informare pentru Cetateni al Primariei Str. Motilor nr. 7.
Acesta va fi depus la Centrul de Informare pentru Cetateni, Str. Motilor nr. 7 sau poate fi trimis la adresa de e-mail zileleclujului@gmail.com. Cererile vor fi însotite de o poza tip
buletin. Inscrierile se fac pina in 30 aprilie.