6 iunie

REZULTATELE ALEGERILOR LA CLUJ
Potrivit exit-poll-urilor de ieri de la ora 21:00, prezentate de IRES, Emil Boc a cistigat alegerile pentru functia de primar al muncipiului Cluj-Napoca. Acesta a obtinut 69,1% din numarul total de voturi. Pe locul doi s-a situat candidatul UDMR, Ana Horvath, cu 10,8%, urmat de candidatul independent sustinut de PSD si ALDE, Octavian Buzoianu, cu 8,8% din voturi. PNL a cistigat alegerile pentru Consiliul Local Cluj-Napoca cu 50% din voturi si pentru Consiliul Judetean Cluj cu 38 de procente. Prezenta la vot în  judetul Cluj a fost de 44%.

SERVICIU DE INGRIJIRE PENTRU VIRSTNICI
Un nou Serviciu de îngrijire la domiciliu a persoanelor virstnice, proiect propus de primarul Emil Boc, a fost aprobat în ultima sedinta a Consiliului Local. Scopul primariei este sa asigure servicii de îngrijire si asistenta medicala si de a oferi suportul moral si emotional
necesar pentru persoanele virstnice aflate în situatii de risc social – batrini singuri, bolnavi, persoane care ies din spital si nu au apartinatori care sa le poata asigura aceste servicii,
batrini a caror copii nu sint în tara. Acest compartiment va include 30 de îngrijitori la domiciliu, la care se adauga personal de specialitate – medic geriatru, asistenti sociali, psiholog si asistenti medicali.

CURSA AERIANA CLUJ-NAPOCA – LIVERPOOL
Compania Blue Air opereaza de vineri cursa aeriana directa Cluj-Napoca – Liverpool. Cu aceasta ocazie, Asociatia Cluj-Napoca 2021 Capitala Europeana a Culturii a organizat un mini-concert tribut The Beatles în incinta Terminalului Plecari din cadrul Aeroportului
International “Avram Iancu”. Evenimentul a facut parte din campania de comunicare lansata în luna mai de Asociatia Cluj-Napoca 2021 Capitala Europeana a Culturii sub sloganul “Culturile se întilnesc”, Scopul acesteia este sa aduca mai aproape locuitorii municipiului Cluj-Napoca de planurile de dezvoltare culturala cuprinse în dosarul de candidatura redactat de catre asociatie.