4 august

4 august

DECLANŞAREA PROTESTELOR TRANSPORTATORILOR Trasportatorii din România ameninţă cu declanşarea protestelor la nivel naţional. La întâlnirea cu cei doi vice-premieri şi cu reprezenaţi ai Autorităţii Naţionale de Supraveghere Financiară au cerut intervenţia guvernului pentru îngheţarea preţurilor la RCA. În opinia Transportatorilor, tariful RCA s-a triplat în ultimul an, ceea ce a făcut ca firmele din domeniu să […]

02 august

02 august

MAIESTATEA SA, REGINA ANA, A MURIT Reprezentanții familiei regale a României au anunțat că Regina Ana, soția Regelui Mihai, a încetat din viață luni, 1 august, la ora 13.45, în Elveția. Avea 92 de ani. Corpul neînsufleţit va fi adus joi în ţară, unde va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al […]

01 august

01 august

NOILE INDEMNIZATII PENTRU MAME AU INTRAT IN PLATA Începând de astazi, 1 august, intră în plată noile indemnizaţii pentru mame. Legea – în vigoare de la 1 iulie – prevede eliminarea plafonului maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului care era de 3400 de lei. Banii vor reprezenta 85 la sută din media veniturilor nete […]