16 martie

FAZA NOUA IN REALIZAREA PARCURILOR TEHNOLOGICE
Ministerul Transporturilor a aprobat transmiterea unui teren în suprafata de
peste 86.000 de metri patrati din domeniul public al statului si din
administrarea Ministerului Transporturilor, cu drept de concesiune în
favoarea Companiei Nationale de Cai Ferate CFR S.A., în domeniul public
al judetului Cluj si în administrarea Consiliului Judetean Cluj. Terenul va fi
folosit la extinderea Parcului Industrial TETAROM I în vederea realizarii
Parcului Stiintific si Tehnologic TETAPOLIS.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a declarat ca spera ca în
cel mai scurt timp sa se poata trece, cu ajutorul fondurilor europene, la
edificarea Parcului Stiintific si Tehnologic Tetapolis.

COMPANIA DE APA SOMES VA AVEA SEDIU NOU
Stadiul lucrarilor la noua cladire in care va functiona Compania de Apa
Somes a depasit procentul de 75%. Consiliul Judetean estimeaza că, într-un
interval de maxim câteva luni, atât clientii cât si angajatii Companiei vor
beneficia de cele mai bune conditii de primire, respectiv de lucru, adaptate
nevoilor si standardelor actuale. Necesitatea acestei noi cladiri este
justificata, în principal, de faptul că spatiile de birouri si interfata cu clientii
nu mai asigurau nici activitatea corespunzatoare pentru un numar mult mai
mare de personal, nici conditiile minimale de primire si de interactiune cu
clientii unei companii care în prezent deserveste opt municipii si orase si
peste 200 de localitati rurale din judetele Cluj si Salaj. De asemenea, o parte
a compartimentelor ce îndeplinesc rolul de interfata în relatia cu clientii
aferente sediului central din Cluj-Napoca erau dispersate în citeva cladiri,
fapt ce facea ca accesibilitatea populatiei sa fie destul de dificila.

CONCERTELE FILARMONICII TRANSILVANIA
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” va sustine maine un concert
pentru tineret dirijat de Gabriel Bebeşelea si moderat de Ionut
Constantinescu. Vor fi interpretate lucrarile Marş slav si Uvertura-fantezie
Romeo si Julieta de Piotr Ilici Ceaikovski. Evenimentul este realizat în
parteneriat cu Teatrul de Papusi Puck si va avea loc miine la Casa
Universitarilor de la ora 13.
De asemenea, tot sub conducerea dirijorului Gabriel Bebeşelea, orchestra
filarmonicii va sustine miine inca un concert, care va cuprinde in plus fata
de cel de la prânz, Concertul nr. 1 pentru pian, în si bemol minor de
Ceaikovski. Cel de al doilea concert va avea loc tot la Casa Universitarilor,
de la ora 19.