1 septembrie

CLUJ-NAPOCA CONSTRUIEŞTE UN ORĂŞEL AL COPIILOR ÎN UNGHENI
Primăria Cluj-Napoca a alocat aproximativ 100.000 de euro pentru construirea unui orăşel al copiilor în Parcului Central din Ungheni, oraş din Republica Moldova înfrăţit cu municipiul Cluj-Napoca. Banii sunt doar o parte a unui proiect mai larg, în valoare totală de 765.000 de euro, bani pe care Primăria Cluj-Napoca s-a angajat că îi plăteşte pentru reabilitarea Parcului Central din Ungheni. Primarul oraşului Ungheni, Alexandru Ambroş, a solicitat municipalităţii clujene să cofinanţeze acest proiect de reabilitare a Parcului Central din Ungheni. Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea din Ungheni doreşte ca în schimbul aportului financiar acordat de către municipiul Cluj-Napoca să ofere numele de Parcul Cluj-Napoca acestui obiectiv. Durata acordului de finanţare încheiat cu Primăria municipiului Ungheni se întinde până în 24 ianuarie 2019.

NOI TESTE ALE EMISIILOR PRODUSE DE MAŞINI
Uniunea Europeană a introdus de astăzi noi testări ale emisiilor produse de maşini, în condiţiile în care autorităţile încearcă să prevină un scandal similar celui generat, în trecut, de Volkswagen. Vă reamintim că producătorul auto german a admis, în septembrie 2015, că a folosit un program pentru a modifica emisiile maşinilor diesel din Statele Unite. Acest fapt a evidenţiat neglijenţa testelor din Uniunea Europeană şi nevoia de reforme. Noua procedură, denumită RDE, a fost creată pentru a reflecta condiţiile zilnice de condus şi pentru a reduce din diferenţele dintre rezultatele testelor realizate pe şosea şi cele realizate în laborator. Noile reguli se vor aplica tuturor modelelor noi de maşini produse până în septembrie 2017 şi vor fi introduse treptat pentru toate vehiculele noi în perioada septembrie 2018-2019.

PRIMUL TREN TURISTIC DIN ROMÂNIA
Transilvania Train, primul tren turistic românesc a pornit, ieri, la drum. Până în 3 septembrie acesta va circula pe ruta Braşov – Sighişoara – Mediaş – Alba Iulia – Sebeş – Sibiu – Făgăraş – Braşov. Proiectul este realizat de două agenţii de turism, în parteneriat cu CFR Călători, după modelul celebrului tren Orient Express. Astfel, timp de 4 zile, participanţii vor intra în atmosfera tradiţiilor şi obiceiurilor cu specific transilvănean, bucurându-se de activităţi recreative şi educative unice, de la degustări de vin sau prânzuri câmpeneşti în regiuni cu încărcătură culturală, la diverse ateliere de lucru – arhitectura săsească, echitaţie sau ţiglărie. Programul include şi evenimente exclusiviste şi rare, cum ar fi concertul de muzică clasică din Piaţa Mică din Sibiu sau concertul de orgă la Biserica Evanghelică din Sebeş. Pretul unui pachet ce a inclus biletul de tren, trei nopţi de cazare la hotel de 3* şi servirea mesei, a pornit de la 650 de euro.