22 martie

CELEBRAREA OREI PAMINTULUI
Consiliul Judetean Cluj se alatura si în acest an campaniei internationale
„Ora Pamântului”, prin care oameni, organizatii, companii si institutii
publice de pe întreg Globul fac un apel de constientizare asupra nevoii de a
economisi resursele mediului înconjurator.
Actiunea va avea loc simbata, 24 martie, începând cu ora 20.30 si va fi
marcata de Consiliul Judetean prin mai multe initiative dedicate în mod
special celebrarii acestui eveniment. Astfel, în ceea ce priveste sediul
institutiei situat pe Calea Dorobantilor nr. 106, Consiliul Judetean va
renunta la iluminarea acestuia în respectivul interval de timp, prin sistarea
iluminarii ambientale exterioare. Totodata, între orele 20.30 si 21.30,
cladirile tuturor institutiilor subordonate Consiliului Judetean, exceptind
cele în care se desfasoara activitati care presupun existenta unui consum de
electricitate neîntrerupt, cum sunt unitatile spitalicesti, vor reduce la maxim
sau chiar vor sista folosirea energiei electrice.
Si Biblioteca Judeteana „Octavian Goga” organizeaza o serie de activitati
pentru copii si întreaga familie în scopul transmiterii unui semnal pentru
protejarea climei si naturii.
Programul complet apare pe pagina de internet bjc.ro.

BANI PENTRU RESTAURRAREA CETATII BOLOGA
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a semnat autorizatia de
construire în vederea reabilitarii si punerii în valoare a cetatii medievale
Bologa. Fortificatia edificata la sfirsitul secolului al XIII-lea este unul dintre
cele mai atractive obiective din regiune, dar se afla intr-un accentuat proces
de degradare. Lucrarile efective de reabilitare si consolidare vor incepe în
aceasta primavara si vor fi realizate de operatorul privat care a realizat
lucrari similare si la Cetatea Deva, iar durata maxima de executie va fi de 36
de luni. Autoritatile locale au accesat o finantare europeana nerambursabila
pentru reabilitarea si conservarea cetatii Bologa, valoarea totala a lucrarilor
fiind de peste 2.000.000 de lei.

CONFERINTA INTERNATIONALA DE AUTISM
Specialisti de renume in cercetarea si tratarea autismului vin la Cluj-Napoca
la prima Conferinta Internationala de Tratare a Autismului prin metode
biomedicale. La eveniment vor participa si parinti de copii cu afectiuni din
spectrul autist, medici, nutritionisti, terapeuti, ONG-uri si alte persoane
implicate în activitati de îndrumare si sprijinire a familiilor cu copii afectati
de autism.
Evenimentul va avea loc in 24 si 25 martie, la hotelul West City din
Cluj-Napoca, România.

INTILNIRE PUTEREA SPERANTEI IN BOALA PARKINSON
“Creierul si gindirea in boala Parkinson” este tema unei noi intilniri din
programul Puterea Sperantei, program destinat pacientilor cu boala
Parkinson si familiilor lor. Lector: dr. Camelia Capusan, medic primar
neurolog, doctor in stiinte medicale. Un recital de pricesne va fi sustinut de
Amalia Decean. Intilnirea va avea loc luni, 26 martie, la cinema Marasti, de
la ora 17, iar intrarea este libera.