14 mai

BANI PENTRU PATRU PROIECTE JUDETENE
Consiliului Judetean Cluj i-a fost aprobata finantarea europeana pentru
patru proiecte. Acestea vizeaza eficientizarea termica a imobilelor
administrate de trei institutii publice aflate sub autoritatea Consiliului
Judetean, respectiv Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii, Liceul
Tehnologic Special „Samus” si Scoala Gimnaziala Speciala – Centru de
Resurse si Documentare privind Educatia Incluziva/Integrata. Valoarea
totala a celor patru proiecte este de peste 35.000.000 de lei. Necesitatea
derularii acestor investitii a fost determinata de vechimea si starea de
degradare accentuata a celor opt corpuri de cladire vizate, acestea avind în
prezent consumuri energetice, respectiv de încalzire, apa calda si iluminat,
extrem de mari. În urma implementarii acestor proiecte, consumul anual
specific de energie primara este preconizat a scadea, în medie, cu
aproximativ 50%.

IMBUNATATIREA TRANSPORTULUI IN COMUN IN ORAS
Primaria Cluj-Napoca continua investitiile pentru îmbunatatirea calitatii
transportului în comun din oras, prin achizitionarea a 60 de autobuze marca
Mercedes. Recent, au fost puse în circulatie 15 noi troleibuze articulate, iar
în decursul acestei luni 11 autobuze electrice vor fi de asemenea introduse
în circuit.
Pretul unui autobuz este de peste 1.000.000 lei. Perioada de garantie pentru
ansamblu vehicul este de 5 ani sau 350.000 de km.

CURATENIE IN REZERVATIILE NATURALE CLUJENE
Echipe mixte formate din presedintele si cei doi vicepresedinti ai
Consiliului Judetean Cluj, precum si rangeri din cadrul Serviciului Public
Judetean Salvamont-Salvaspeo – Biroul Arii Protejate, au participat la o
actiune complexa de voluntariat care a avut ca obiectiv principal
ecologizarea Rezervatiilor Naturale ,,Cheile Turzii” si „Cheile Turenilor”.
Desfasurata dupa mini-vacanta de 1 mai, cind defileul a fost vizitat de 6.000
de turisti si alpinisti, actiunea din Cheile Turzii a vizat, în special,
igienizarea platoului si a traseului deschis turistilor din rezervatie. De
asemenea, au fost marcate citeva portiuni din traseele cunoscute de catarare
si a fost reabilitata poteca de vizitare din apropierea podului numarul patru.
În ceea ce priveste actiunea derulata în Cheile Turenilor, aceasta a vizat
ecologizarea intrarii în aria protejata pe o suprafata de aproximativ 25 de ha,
respectiv partea dintre localitatea Tureni, în amonte. De asemenea, au fost
realizate activitati de optimizare a potecii de vizitare.
Astfel, în cadrul acestor doua activitati de voluntariat desfasurate simultan,
au fost colectati zeci de saci cu diverse deseuri nedegradabile, care au fost
transportati pina la iesirea din rezervatii si preluati ulterior de autospecialele
unei firme specializate de salubritate.

CAMPANIE DE DONARE DE SINGE
Universitatea Babes-Bolyai si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina
Veterinara din Cluj-Napoca, împreuna cu Centrul Regional de Transfuzie
Sanguina Cluj, organizeaza, în perioada 14 – 18 mai, campania de donare de
sânge „Donam împreuna, Noi dam startul!”, adresata studentilor si cadrelor
didactice din cele doua universitati, dar nu numai lor.
Campania este in acelasi timp un program de informare si educare a
studentilor si nu doar a lor pe tema importantei donarii de singe, in
conditiile in care spitalele se confrunta permanent cu lipsa acuta de singe, a
declarat purtatoarea de cuvint a UBB, Laura Irimies. Campania se
desfasoara în intervalul orar 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de
Transfuzie Cluj (str. Nicolae Balcescu nr. 18).

ZIUA NATIONALA DE CINSTIRE A MARTIRILOR DIN TEMNITELE
COMUNISTE
Astazi este sarbatorita „Ziua nationala de cinstire a martirilor din temnitele
comuniste”. Cu aceasta ocazie, Primaria Cluj-Napoca organizeaza
spectacolul liric intitulat „Poeti români din închisorile comuniste”, sub
egida „Cluj 100”. Participa actorii Elena Ivanca si Ruslan Bârlea de la
Teatrul National „Lucian Blaga” si elevul Vlad Soare de la Colegiul de
muzica „Sigismund Toduta”, laureat international la chitara clasica. Vor fi
interpretate versuri de Radu Gyr, Stefan Augustin Doinas, Nichifor Crainic,
Corneliu Coposu, Valeriu Anania si Vasile Voiculescu. Evenimentul are loc
astazi în cladirea Casino din Parcul Central, de la ora 13.