30 august

250.000 DE PERSOANE AU PARTICIPAT LA ZILELE CULTURALE MAGHIARE
Peste 250.000 de persoane au participat la ediţia Zilelor Culturale Maghiare de anul acesta, care a avut loc în perioada 19-26 august. La eveniment au fost organizate 630 de activităţi, care s-au desfăşurat în 56 de locuri. Ediţia a numărat 35 de concerte şi 22 de recitaluri de muzică clasică, unde au participat aproximativ 30.000 de persoane. Printre activităţile importante s-au numărat şi vizitarea turnului Bisericii Sfântul Mihail, organizarea unui cros pentru iubitorii de sport, activităţi pentru copii, tururi ghidate în oraş, dezbateri şi expoziţii. La organizarea festivalului cultural au contribuit 140 de voluntari, 110 membri din echipa de organizare şi 165 de parteneri instituţionali.

ZIUA LIMBII ROMANE
Clujenii sunt aşteptaţi mâine, 31 august, la clădirea Casino din Parcul Central pentru a participa la manifestările organizate cu ocazia Zilei limbii române. La eveniment vor avea loc conferinţe dedicate limbii române, care vor fi susţinute de scriitori, precum Irina Petraş, Horia Bădescu şi Vasile Sebastian Dâncu. De asemenea, actorii Alexandra Tarce şi Ruslan Bârlea de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” vor susţine un recital poetic. Ziua limbii române este sărbătorită în fiecare an în 31 august din anul 2011. O sărbătoare similară este organizată şi în Republica Moldova în aceeaşi zi.

TOT MAI MULTI TURISTI IN CLUJ-NAPOCA
Cluj-Napoca rămâne unul dintre cele mai vizitate oraşe din ţară, după ce numărul turiştilor în prima parte a anului a crescut cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor oferite de Direcţia de Statistică Judeţeană. În luna iunie, unităţile de turism au oferit aproape 10.000 de locuri în camerele disponibile, iar în prima parte a anului au fost cazaţi aproximativ 290.000 de turişti, dintre care 64.000 provenind din străinătate. Cei mai mulţi turişti străini provin din Ungaria, peste 10.000, urmată de Germania, Italia, Regatul Unit şi Franţa.

RESTRICTII DE CIRCULATIE
Restricţii de circulaţie vor avea loc astăzi începând cu ora 18:30 şi până la 22:30, anunţă Primăria Municipiului Cluj-Napoca, fiind organizat meciul de fotbal dintre CFR Cluj şi F 91 Dudelange. Acestea se vor instaura pe str. Gruia, la intersecţia cu 7 străzi, până la intersecţia cu str. 11 octombrie şi str. Romulus Vuia de la intersecţia 7 străzi şi până la str. Buhuşi, când situaţia o impune.

CIRCULATIA GRIGORESCU-FLORESTI
Circulaţia pe varianta Grigorescu-Floreşti, care a fost reabilitată recent, va avea noi reguli, după ce vor fi instaurate sensuri unice pe Drumul de Nord. Primarul Comunei Floreşti, Horea Şulea a declarat că pentru sistematizarea circulaţiei, pe breateaua de Nord (dinspre deal) se va circula dinspre Grigorescu spre Floreşti, iar pe breteaua Sud (dinspre Someş) se va circula invers. Marcajele rutiere şi semnele de circulaţie vor fi instalate în aceste zile. Reamintim că cei care fac naveta pe ruta Cluj-Napoca – Floreşti sunt nevoiţi să caute rute alternative din cauza arterei, care este una dintre cele mai aglomerate din ţară, 10.000 de şoferi circulând zilnic pe acest traseu.