24 septembrie

CONGRES INTERNATIONAL IN DOMENIUL ARHEOLOGIEI
Aproximativ 200 de specialiști din peste 25 de țări participă la Congresul Asociației Internaționale „Rei Cretariae Romanae Fautores”, manifestare științifică în domeniul arheologiei romane, organizată la Universitatea Babeș-Bolyai și la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, până duminică. Evenimentul se desfășoară o dată la doi ani și cuprinde o serie de activități dintre care comunicări științifice, expoziții tematice, display-uri de ceramică și excursii care au scopul de actualiza stadiul cercetărilor din domeniul ceramicii romane. Congresul se desfasoara în diferite locuri care au aparținut Imperiului Roman, în două etape, primele 5 zile sunt dedicate lucrărilor științifice, iar ultimele două excursiilor post-eveniment.

JUDETUL CLUJ SE AFLA PE LOCUL 2 LA NUMARUL DE IMOBILE LUATE PRIN IPOTECA
Județul Cluj se află pe locul 2 în ceea ce privește numărul de imobile luate prin ipotecă, cu aproximativ 1500, după municipiul București și urmat de județul Ilfov conform datelor oferite de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. La polul opus se află județele Caraș-Severnin, Gorj și Sălaj. La nivel național, numărul ipotecilor înregistrate în luna august, a fost de aprox. 20.400, cu 2250 mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit aceleiași surse, în ceea ce privește numărul de imobile vândute, dintre cele peste 40.500 cele mai multe au fost înregistrate în municipiul București și în județele Ilfov și Timiș.

TRASEUL DE VIZITARE AL DEFILEULUI REZERVATIEI NATURALE CHEILE TURENILOR A FOST INAUGURAT
Traseul de vizitare al defileului Rezervației Naturale Cheile Turenilor a fost inaugurat astăzi de către Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj – Biroul Arii Protejate și Primăria din Tureni. Evenimentul a început cu parcurgerea traseului dinspre aval înspre amonte, iar participanții au avut la dispoziție echipament special. Tot cu această ocazie are loc inaugurarea unei expoziții fotografice cu imagini ale traseului și prezentarea realizării acestuia, dar și o masă rotundă cu tema Exploatarea potențialului turistic al zonei organizată la Centrul de Informare și Promovare Turistică Tureni.

ZILELE BIBLIOTECILOR DE CARTIER INCEP DE ASTAZI
Zilele Bibliotecilor de Cartier încep de astăzi la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” și durează până vineri. Evenimentul cuprinde o serie de activități precum întâlniri cu scriitori clujeni, prezentări de carte, ateliere de creativitate, cursuri de limbi străine și programare și altele. Clujenii interesați pot să ia parte la activitățile organizate la cele 4 filiale, Filiala „Traian Brad”, Zorilor, Kogălniceanu și Grigorescu, precum și la sediul instituției de pe Calea Dorobanților.