28 septembrie

NOUA LEGE A ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI
Proprietarii de apartamente pot primii amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu se ocupă de lucrările de întreținere, reparații sau înlocuire, activități prin care pot aduce prejudicii celorlalți proprietari conform legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor. Totodată, proprietarii care pun în pericol integritatea structurii clădirii sau a altor apartamente riscă amenzi între 500 și 3000 de lei. Legea sancționează cu 3000 de lei și propprietarii care nu permit accesul în locuință pentru reparații, lucrări sau în cazul situațiilor de urgență.

SANCȚIUNI APLICATE DE POLIȚIA RUTIERĂ
Peste 200 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii clujeni în 25 și 26 septembrie. Dintre acestea, aproximativ 100 de sancțiuni au fost acordate pentru depășirea limitei de viteză, iar 17 permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare au fost reținute. Totodată, a fost înregistrat un caz de conducere a autovehicului sub influența bauturilor alcoolice, unde a fost întocmit dosar penal conform Codului Penal.

TENTATIVĂ DE A INTRA ÎN CARTEA RECORDURILOR
Aproximativ 10.000 de cititori sunt așteptați săptămâna viitoare, în 6 octombrie, în Piața Unirii, pentru o tentativă oficială de a intra în Cartea Recordurilor la secțiunea „cei mai mulți oameni într-un releu de lectură”. Cartea din care se va citi este „100 de poeme alese” a poetului Mihai Eminescu, care a fost publicată special pentru acest eveniment. Printre regulile pe care participanții trebuie să le respecte este ca prima persoană să citească fragmentul unu, a doua pe al doilea și așa mai departe, cu o pauză de maximum 10 secunde. Evenimentul este dedicat Centenarului Marii Uniri și este organizat de către membrii echipei Festivalului Internațional de Carte din Transilvania.