22 noiembrie

LINII SUPLIMENTATE
Liniile de transport public către zonele Borhanci, Feleacu, Vâlcele şi Gheorghieni au fost suplimentate, a anunţat Compania de Transport Public. Astfel, în zilele lucrătoare, programul în care autobuzele pe linia 20 circulă din Cluj-Napoca spre Col. Borhanci este între 4:20 – 22:30, iar dinspre Col. Borhanci spre municipiul Cluj-Napoca între ora 5:00 şi 23:05. Transportul din Feleacu spre Cluj-Napoca, linia M11, va avea pornirea la 7:15 din Feleacu. Linia M12 care deserveşte transportul spre Vâlcele, va fi suplimentată la 20:40 cu plecare din Cluj-Napoca, iar linia M13, cu ruta spre Gheorghieni va avea o cursă suplimentară la 11:05 din Gheorghieni.

APROXIMATIV 300 DE PERSOANE AU DONAT SANGE
Aproximativ 300 de persoane au participat la donarea de sânge realizată în primele trei zile ale campaniei „Donăm sânge. Noi dăm startul” organizată de Universitatea Babeş-Bolyai. Donările au fost efectuate atât la Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca, de pe str. Nicolae Bălcescu 18, cât şi la staţiile mobile amplasate în spaţiile centrului comercial Auchan. Cei care doresc să doneze o mai pot face până mâine, când campania se va încheia, în intervalul orar 7-13 la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină. Purtătorul de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai, Laura Irimieş, a declarat că scopul campaniei este de a deveni mai mult decât un eveniment punctual de donare de sânge, prin conştientizarea oamenilor asupra importanţei donării periodice de sânge, atât pentru ei, cât şi pentru cei ale căror vieţi depind de sângele donat. Voluntarii universităţii au informat aproximativ 5000 de persoane asupra beneficiilor pe care le are donarea de sânge. Reamintim faptul că această campanie se află la a şasea ediţie, iar la primele 5 campanii au donat aproximativ 2000 de persoane. Specialiştii subliniază faptul că sângele unui donator poate să salveze până la 3 vieţi.

5G AR PUTEA ADUCE 10.000 LOCURI DE MUNCA
De peste 10.000 noi locuri de muncă ar putea beneficia municipiul Cluj-Napoca dacă vor fi instalate şi utilizate reţele 5G la nivel de ţară, se arată într-un document pus în discuţie publică de către Ministerul Comunicaţiilor împreună cu Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Documentul arată că digitalizarea industrială a României va aduce o creştere a cifrei de afaceri din industriile inteligente de la 3,7 miliarde de dolari în 2020 la 9 miliarde în 2026, iar contribuţia tehnologiilor 5G la realizarea acestor valori este estimată să ajungă până la 40%. Printre beneficiile din valorificarea performanţelor 5G se numără: accesul utilizatorilor la produse şi servicii îmbunătăţite, calitatea mai bună privind lanţurile de producţie, operaţiuni interne şi obiceiuri de consum şi creşterea productivităţii industriilor verticale, precum şi crearea de noi locuri de muncă. Documentul mai arată că tehnologia 5G poate contribui substanţial la susţinerea politicilor industriale, prin răspunderea la necesităţile reale din România. Efectele pe care noua tehnologie le va avea la nivel de UE sunt estimate la 142 miliarde de euro şi la crearea de 2,4 milioane de locuri de muncă.5G este un standard nou de telecomunicaţii care favorizează accesul la o societate mobilă şi interconectată, fiind compatibilă cu mai multe dispozitive şi are ca scop îmbunătăţirea vitezei acestora.

ARTISTA AMALIA DECEAN ISI LANSEAZA UN NOU ALBUM
Artista Amalia Decean invită publicul la lansarea noului album intitulat „Rugăciuni”. Cei care doresc să afle povestea din spatele acestui album şi totodată să se bucure de noile piese sunt aşteptaţi la evenimentul ce va avea loc sâmbătă, 24 noiembrie de la ora 17 la Biserica Baptistă Iris aflată pe str. Sobarilor nr. 11-15.