9 ianuarie

ALOPEDI – 0364 917, UN REAL SUCCES
Peste 11.000 de copii au fost ajutați, pe parcursul anului trecut, de serviciul telefonic de sfat medical ALOPEDI – 0364 917. Aceștia au beneficiat într-un timp extrem de scurt, în mod gratuit și fără a se mai deplasa la medic, de cele mai potrivite sfaturi oferite de echipa de specialiști. Cele mai frecvente motive pentru care părinții au apelat numărul de telefon 0364-917 au fost febra, tusea, răceala, vărsăturile și diareea, intervenția serviciului de ambulanță fiind necesară în doar 10 cazuri. Serviciul de sfat medical pediatric acordat telefonic a fost utilizat şi de către locuitori din afara zonei metropolitane Cluj-Napoca, circa 45% din numărul total de apeluri provenind din București, Brașov, Constanța și Timiș. Nu în ultimul rând, 181 de apeluri au fost primite de la români aflați în afara granițelor țării. Serviciul gratuit de sfat medical pediatric acordat telefonic ALOPEDI – 0364917 este un serviciu de telemedicină dedicat copiilor, care are adresabilitate în continuă creștere și este asigurat printr-o linie de gardă special dedicată acestuia.

OMAGIU ADUS LUI IULIU MANIU
Statuia lui Iuliu Maniu a fost dezvelită, ieri, în cadrul unui evenimentul organizat de Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române, împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Universitatea Babeş-Bolyai. La evenimentul ce face parte din seria manifestărilor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri au participat sute de oameni printre care mai multe personalităţi locale şi naţionale. Reprezentând un omagiu adus marelui om de stat transilvănean, inaugurarea monumentului a coincis cu împlinirea a 146 ani de la naşterea fostului prim-ministru. Personalitate marcantă a istoriei naționale, Iuliu Maniu a contribuit prin acțiunile sale la emanciparea românilor ardeleni și a jucat un rol esențial în înfăptuirea Marii Uniri, fiind unul dintre cei mai importanți politicieni români dintre cele două Războaie Mondiale. Statuia lui Iuliu Maniu a fost realizată de sculptorul Ioan Marchiș și este amplasată lângă zidul vechii cetăți a Clujului, în spatele Bastionului Croitorilor.

FINANŢĂRI NERAMBURSABILE DE LA PRIMĂRIE
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă acordarea, pentru acest an, de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale. Finanțarea de la municipalitate urmareste să subvenționeze ONG-urile locale și să susțină financiar proiecte specifice ale instituțiilor culturale importante din oraș. Detalii privind sesiunile de selecţie a proiectelor pot fi consultate pe site-ul primariaclujnapoca.ro, la secţiunea Administrație/Informații publice/Anunţuri. Vă reamintim că anul trecut, 191 de proiecte culturale şi de tineret au beneficiat de sprijin în valoare de aproximativ 12 milioane de lei.