4 februarie

DOUA COMPARTIMENTE PENTRU COPII LA SPITALUL DE RECUPERARE
Proiectul de hotărâre privind structura organizatorică, organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare a Spitalului Clinic de Recuperare a fost aprobat. Printre hotărârile aprobate, acesta vizează modificarea structurii organizatorice a spitalului, prin înființarea a două noi compartimente pentru copii în cadrul Secției Clinice de Chirurgie Plastică, a secției de Microchirurgie reconstructivă și a Secției Clinice de Recuperare Cardiologie. Potrivit Consiliului Județean, decizia modificărilor Secției Clinice de Chirurgie Plastică și a Secției de Microchirurgie reconstructivă este motivată de faptul că patologia pediatrică în domeniu vizează intervențiile corectoare la cazurile cu malformații congenitale, traumatisme și sechele postoperatorii, pentru aceasta fiind necesară o echipă de specialitate care să se ocupe de caz. Totodată, modificarea adusă Secției de Recuperare Cardiologie este motivată de faptul că există tulburări de ritm cardiac, pentru care sunt necesare studii electrofiziologice, ablații și implantări de device-uri la copii, fiind singurul centru din regiunea Nord-Vest care efectuează astfel de examinări.

PESTE 8800 INFRACIUNI INREGISTRATE IN 2018, VIOLENTA IN CRESTERE
Peste 8800 de infracțiuni s-au înregistrat anul trecut în municipiul Cluj-Napoca, criminalitatea fiind în scădere cu 2,88% potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție. Infracțiunile contra persoanei au înregistrat o creștere de 7,42%, numărul acestora fiind de peste 1900. Infracțiunile contra patrimoniului, care ocupă peste 63% din totalul infracțiunilor sesizate, peste 68% fiind furturi. Totodată, evaluarea mai arată faptul că în zona de competență a poliției, au intrat 1124 de infracțiuni stradale.

PROGRAM LINII DE TRANSPORT
Programul de circulație a liniei M21, care deservește ruta Bucium-Florești Cetate, a fost modificat, plecarea din Bucium în zilele lucrătoare începând cu ora 4:50, programul încheindu-se la 22:55. Totodată, începând de astăzi, au fost ajustate și celelalte programe ale mijloacelor de transport în comun, printre care liniile 5, 6, 24, 24b și 46b. Noile intervale orare ale Companiei de Transport Public pot fi consultate pe site-ul instituției ctpcj.ro, alături de alte informații necesare adresate călătorilor.