11 aprilie

BILETE CU DOUA CALATORII LA AUTOMATELE DE BILETE
Automatele de bilete pentru mijloacele de transport în comun vor avea, începând cu această lună, bilete cu două călătorii, ce vor putea fi achiziționate la prețul de 5 lei, potrivit informațiilor făcute publice de către Compania de Transport Public. În ceea ce privesc biletele pentru zonele metropolitane, acestea vor rămâne cu o singură călătorie. Totodată, biletul cu o singură călătorie va fi disponibil în format electronic și va putea fi încărcat pe cardul de transport.

LISTELE FINALE CU COPIII INSCRISI IN INVATAMANTUL PRIMAR SUNT AFISATE ASTAZI
Listele finale cu copiii înscriși în învățământul primar sunt afișate astăzi, urmând ca până în 19 aprilie să fie soluționate cazurile particulare ale copiiilor care au rămas neînscriși, potrivit anunțului realizat de către Ministerul Educației. Pentru prima etapă au fost depuse aproximativ 150.000 de cereri, dintre care peste 15.000 în capitală, peste 6000 în județele Suceava și Iași și peste 5000 în Prahova, Constanța și Cluj. Județul care a înregistrat cele mai puține cereri a fost Tulcea, cu puțin peste 1400.

UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI IMPLEMENTEAZA SISTEMUL INTERNATIONAL STEM+
Universitatea Babeș-Bolyai urmează să implementeze sistemul internațional Science, Technology, Engeneering and Mathematics sau STEM, cu integrare transversală a științelor socio-umane și integrare transdisciplinară ale aspectelor cheie privind activitățile educaționale și de cercetare. Sistemul STEM are ca scop stimularea interacțiunii între specialiști, facultăți și domeniile universității și îmbunătățirea ofertei educaționale păstrând programele clasice ca nucleu de bază. Printre punctele sistemului sunt incluse organizarea unor cursuri deschise cu societatea, comunicarea nevoilor de dezvoltare a pieței muncii și deschiderea universității către învățământul preuniversitar, inclusiv către părinții elevilor. Prorectorul universității pentru cercetare, Daniel David, a declarat că programul STEM susține strategia instituției de a deveni o unitate de învățământ de înaltă clasă și oferă oportunitatea publicului să participe la proiectele derulate de către universitate.

ANAF A INCASAT 664 DE MIL DE LEI IN FEBRUARIE
Administrația Județeană a Finanțelor Publice a încasat în luna februarie 664 de mil de lei, cu peste 100 de mil de lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea cea mai semnificativă s-a produs la asigurările de șomaj, iar cele mai mari încasări au fost la bugetul de stat, asigurările sociale de stat și asigurările de sănătate. Dintre somațiile emise în valoare de 94 de mil de lei și sechestrele de 69 de mil de lei înființate de către instituție, au fost încasați doar 33 de mil de lei. De asemenea, au fost efectuate 108 verificări la persoanele juridice de unde au fost atrași la buget 23 de mil de lei.