2 august

3500 DE CARDURI NOI PENTRU SISTEMUL BIKE SHARING
3500 de carduri pentru utilizarea sistemului de bike sharing vor fi eliberate începând cu această lună, potrivit anunțului făcut de către Primăria locală. Documentele se pot obține de la ghișeele registraturii generale sau de la primăriile din cartiere, pe baza actului de identitate, a unui contract încheiat cu administratorul sistemului și prin deținerea unei adrese de e-mail și a unui număr de telefon, valabile. Decizia a venit după ce s-a constatat că 3500 dintre beneficiari nu au utilizat niciodată sistemul de bike sharing, prin urmare s-a decis ca numărul lor să fie redistribuit către noi utilizatori. Potrivit datelor actuale, până la acest moment sistemul a fost utilizat pentru parcurgerea a peste 2 milioane și jumătate de trasee.

TESTARI GRATUITE PENTRU DEPISTAREA CANCERULUI DE COL UTERIN
Femeile care au peste 25 de ani pot participa gratuit la testările de depistare a cancerului de col uterin, ce se vor desfășura la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Potrivit reprezentanților instituției, pentru ca o consulație să fie posibilă este necesar ca pacienta să prezinte un formular obținut de la medicul de familie, recoltarea probelor făcându-se de luni până vineri în intervalul 8-18.
Conform specialiștilor, controlul de rutină are un rol extrem de important deoarece investigațiile ajută la depistarea timpurie a celulelor cu potențial malign din colul uterin, înainte ca ele să ajungă într-un stadiu avansat în care recuperarea să devină dificilă. Pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase utilizează servicii performante,
dintre care citologie în mediul lichid și imunohistochimie și genotipare HPV.

SUBVENTII PENTRU PARINTII AI CAROR COPII NU AU OBTINUT LOC LA CRESA
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a anunțat că intenționează să acorde sprijin părinților ai căror copii nu au obținut loc în creșele de stat disponibile la nivel de oraș. Măsura ar presupune o subvenție lunară în valoare medie de 150 de euro, care va fi stabilită în funcție de veniturile părinților și care se pretinde a fi o contribuție la plata unei bone acreditate. Decizia vine după ce s-a ajuns la concluzia că cele 1200 de creșe publice existente în Cluj-Napoca nu sunt suficiente pentru a face față numărului mare de copii mai ales că doar pentru cele 670 de locuri care se vor elibera în toamnă au fost deja depuse aproximativ 1600 de solicitări. Proiectul de hotărâre al Consiliului Local a fost înaintat spre Curtea de Conturi pentru a fi analizat.

TRANSPORTUL METROPOLITAN VA FI EXTINS
Municipalitatea clujeană ia în calcul extinderea transportului metropolitan începând cu această toamnă, printre zonele vizate fiind localitatea Gilău. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local, în care primarul Emil Boc a susținut că extinderea potențială a transportului în comunele din inelul doi al Clujului are în vedere acoperirea extensiilor pe care le are orașul, precum zona Sopor, cartierul Bună Ziua sau zona Borhanci, și suplimentarea numărului de linii acolo unde există o solicitare validată de Regia Autonomă pentru Transportul Urban în Comun. În acest sens Gilău este prima localitate pe care administrația județeană o are în vedere pentru intrarea în zona metropolitană, lucru care nu va afecta calitatea transportului public în comun din Cluj-Napoca.