3 septembrie

APARAT MEDICAL ULTRAMODERN INTRAT ÎN DOTAREA SPITALULUI DE RECUPERARE
Un nou aparat medical ultramodern a intrat începând cu această lună în dotarea Spitalului Clinic de Recuperare. Mai exact este vorba despre un echipament de radiografie şi fluoroscopie, care permite obţinerea de imagini multiple şi alipirea acestora pentru vizionarea structurilor anatomice de mari dimensiuni. Imaginile sunt realizate din diferite unghiuri astfel încât la reconstruire să poată fi observate detaliile subtile. Echipamentul are o valoare de peste 800.000 de lei şi înlocuiește vechiul aparat RX. Important de precizat este că imaginile sunt stocate în sistemul PACS – aplicaţie ce permite vizualizarea lor în timp real de către celelalte secţii ale instituţiei.

URMEAZĂ SĂ FIE CONSTRUITĂ O BAZĂ SPORTIVĂ PENTRU ELEVII NEVĂZĂTORI
O bază sportivă dedicată elevilor nevăzători, înscrişi la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere, urmează să fie construită până la finalul anului viitor.  Potrivit declaraţiei viceprimarului Dan Tarcea, pentru un post de radio local, decizia a fost luată mai ales că echipa actuală de torball – sport dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere, a obţinut numeroase premii la nivel internaţional şi are nevoie de un teren special construit pentru efectuarea pregătirilor. Totodată acesta a mai precizat că promovarea sportului îi încurajează pe cei cu deficienţe de vedere să îşi depăşească limitele. Investiţia este estimată la peste 50.000 de euro şi va fi suportată de către Compania Naţională de Investiţii.

MOARA CU NOROC ȘI PELICULA CODIN VOR RULA, CU INTRARE GRATUITĂ, LA CINEMA DACIA
Două opere cinematografice româneşti, cunoscute la nivel internaţional, vor rula astăzi şi mâine la Cinema Dacia, cu intrare liberă. Mai exact în această seară, de la ora 18:30, veţi putea viziona pelicula Codin, film lansat în anul 1963 şi premiat pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. Opera este o ecranizare a nuvelei omonime ce aparţine scriitorului Panait Istrati. Cea de-a doua peliculă, Moara cu Noroc, va fi difuzată mâine, când de la aceeaşi oră, respectiv 18:30, veţi putea urmări ecranizarea nuvelei omonime scrisă de Ioan Slavici. Opera cinematografică a fost lansată în 1955 și a fost nominalizată la nivel internaţional pentru premiul Palme d’Or.

TIBERIU ROTH ÎȘI LANSEAZĂ O CARTE DESPRE EVREI
O carte ce are ca titlu „Evreu fără frontiere. Călătorie prin ţări, idei şi ere”, scrisă de către Tiberiu Roth va fi lansată mâine, începând cu ora 17, la Muzeul de Artă. Evenimentul este deschis publicului larg şi îi va avea ca invitaţi pe scriitorul de memorialistică – Andrei Klein, pe directorul ICR Tel-Aviv – Martin Ladislau Salamon şi pe managerul Muzeului de Artă, Lucian Năstasă-Kovacs.