12 septembrie

LOCURI NOI DE PARCARE ÎN FLOREȘTI
În comuna Floresti, cea mai mare comuna din țara noastră, au început lucrările de realizare a unei parcări publice ce va avea peste 100 de locuri. Parcarea va fi situata în zona ANL si va deservi în special zona Cetatea Fetei. Primarul comunei Floresti, Horia Sulea, spune ca pe lângă aceasta parcare, spre finele lunii septembrie vor începe şi lucrările de realizare a Parcului de Joacă şi Agrement de pe locatia fostului Poligon, parc ce se va întinde pe o suprafaţă de peste 15.000 mp. Astfel, conform planului, se vor amenaja locuri de joaca pentru copii, o casă de cultură, o sală polivalentă, o sală de sport, parc polisportiv cu pisă de biciclete, pistă de alerare, terenuri de baschet, de tenis și de badminton.

LUCRĂRI LA DRUMUL JUDEȚEAN 103G
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere pe drumul județean 103G, între localitatea Săndulești și joncțiunea cu drumul județean 103I Cheile Turzii, fiind vizat un tronson în lungime totală de peste 4 kilometri. Asfaltarea acestui tronson din drumul județean 103G va contribui esențial la asigurarea unui acces rapid și în condiții de siguranță la DN1 pe direcția Turda, la drumul județean 103I spre Rezervația Naturală Cheile Turzii și la drumul județean 107L spre lacurile de pescuit sportiv de la Ciurila.

TESTE PENTRU SEZONUL RECE
S.C. Termoficare Napoca S.A. începe pregătirile pentru sezonul rece. În acest sens, în perioada 17 septembrie – 27 septembrie sunt programate probele tehnologice premergătoare furnizării agentului termic. Pentru realizarea acestor lucrări în condiţii de siguranţă, asociaţiile de proprietari şi persoanele fizice sunt rugate să finalizeze toate lucrările aflate în derulare pe instalaţiile interioare şi să se asigure de corecta funcţionare a acestora. Pentru orice orice informații sau nelămuriri, cetatenii pot suna la dispeceratul societatii de termoficare, la numarul 0264 503 709, program fiind non-stop.