9 octombrie

TRASEUL LINIEI M21 A FOST MODIFICAT
Traseul liniei M21 la sensul de mers din comuna Florești spre Cluj-Napoca a fost modificat ca urmare a instituirii unor sensuri unice de circulație pe raza localităţii Florești.
Astfel că se desființează stația Tăuțiului Sud și se înființează stația Muncitorilor, noua rută desfășurându-se începând de astăzi, dinspre str. Cetății – spre străzile Tăuțiului – Muncitorilor şi Avram Iancu.

CERERILE PENTRU AJUTOARELE DE ÎNCĂLZIRE SE POT DEPUNE PÂNĂ ÎN 15 OCTOMBRIE
Cererile pentru ajutoarele de încălzire a locuințelor pot fi depuse la primărie până în 15 octombrie.
Referitor la încălzirea cu agent termic, de ajutor beneficiază persoanelor singure al căror venit este sub 1082 de lei lunar și familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună și care nu obțin venituri mai mari de 786 de lei pe lună, împreună. În ceea ce privește încălzirea cu gaze naturale, energie electrică sau combustibil solid, în acest sector se încadrează persoanele singure sau cu familie al căror venit lunar nu este mai mare de 750 de lei. Important de precizat este că la stabilirea venitului net mediu lunar a unei persoane se iau în calcul toate veniturile realizate de aceasta în luna anterioară depunerii cererii. Cererile pot fi completate la Centrul de Informare pentru Cetățeni, de pe str. Moților, la sediile primăriilor din cartiere, la Direcția de Asistență Socială și la Regia de Termoficare.

O LICITAŢIE PENTRU CONSTRUIREA UNUI HOTEL SAU A UNEI CLĂDIRI DE BIROURI A FOST LANSATĂ
O licitație publică privind construirea unui hotel sau a unei clădiri de birouri pe terenul unde urmează să fie construit și sediul Filarmonicii de Stat Transilvania a fost lansată din nou de către autorităţile locale, după ce nu s-a arătat nimeni interesat de licitaţiile anterioare.
Documentul prevede construcția unui hotel de 4 stele sau a unei clădiri de birouri de Clasă A în schimbul unei redevențe anuale către primărie. Suma obținută în acest fel va fi redirecționată către finanțarea necesară pentru construcția viitorului Centru Cultural Transilvania, care va găzdui și sediul Filarmonicii. Termenul limită de depunere a ofertelor este 2 decembrie.

PROGRAMUL CENTRELOR DE VÂNZARE-SUPLIMENTARE CARDURI CTP A FOST PRELUNGIT
Programul Centrelor de vânzare suplimentare-carduri de transport a fost prelungit începând cu această lună pentru evitarea aglomerației ce s-ar putea crea odată cu reînnoirea abonamentelor anuale pentru studenți.
Centrele al căror program a fost modificat sunt punctul de Abonamente CTP aflat pe B-dul 21 decembrie 1989 , cel aflat în zona Operei Române și centrul din Piața 1 Mai, care au un orar de funcționare până la 21:45. Pentru punctul de abonamente de la Operă precizăm că este deschis și în zilele de weekend între 8 și 19:45.

SECŢIA DE NEUROCHIRURGIE SE MUTĂ ÎN ZORILOR
Secţia de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă va funcţiona în clădirea unde se află în prezent Compartimentul de Medicina Muncii, respectiv pe str. Pasteur în cartierul Zorilor, după ce o licitaţie publică a fost lansată în acest sens de către autorităţile locale.
Decizia face parte dintr-un proiect a cărui valoare se ridică la 45 de milioane de euro, iar termenul limită de depunere al ofertelor este data de 1 noiembrie. Proiectul implică renovarea clădirii actuale şi construirea unui pavilion nou, precum şi achiziţionarea de echipamente medicale de ultimă generaţie şi amenajarea unei săli de operaţie hibrid, modernizare care va face obiectul unei licitaţii specifice în acest sens. În acelaşi imobil va fi amenajat şi Centrul de Patologie Vasculo-Cerebrală şi Neurochirurgie.

UN PARTENERIAT PENTRU CREŞTEREA ŞANSELOR DE SUPRAVIEŢUIRE PENTRU CANCERUL PULMONAR A FOST ÎNCHEIAT LA NIVEL MONDIAL
Asociaţia Internaţională pentru Studiul Cancerului Pulmonar, Coaliţia Globală împotriva Cancerului Pulmonar şi Astra Zeneca au încheiat un parteneriat strategic global sub titulatura de Lung Ambition Alliance, ce marchează o nouă abordare în diagnosticul şi tratamentului afecţiunilor oncologice pulmonare.
Primul obiectiv al acestora este ca până în anul 2025 şansele de supravieţuire ale acestei boli să fie dublate la 5 ani, în contextul în care la momentul actual doar un pacient din 5 supravieţuieşte până la 5 ani de la diagnostic. Parteneriatul îşi propune dezvoltarea unei baze de date de screening, la nivel global, dezvoltarea unor terapii ţintite şi încurajarea asociaţiilor locale de a propune proiecte educative cu privire la boală şi opţiunile de tratament. Mai precizăm că la nivel naţional, cancerul pulmonar rămâne principala cauză de deces a persoanelor care suferă de afecţiuni oncologice, iar la nivel mondial, dispare, anual, echivalentul populaţiei unui oraş de dimensiunile Bucureştiului, în timp ce la nivel naţional, al unui oraş precum Sinaia.