4 decembrie

LUCRĂRI LA REŢEAUA DE ALIMENTARE CU APĂ
Compania de Apă Someș S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile mâine, între orele 9:00 – 18:00, pe str. Paris între, străzile Ploiești și Someșului.
Din cazua efectuării unor lucrări de reparații la rețeaua de alimentare cu apă, clienții companiei sunt rugaţi să ia măsuri de stocare a acelor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada anunțată.

SE POT DEPUNE CERERILE PENTRU MOTORINA UTILIZATĂ ÎN AGRICULTURĂ
Agenția de plăți și intervenție pentru agricultură informează că cererile pentru finanţare aferent ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură se depun până în data de 31 decembrie.
Cererile se depun la sediul APIA din Cluj-Napoca, pe Bdul. Muncii nr. 18.
Pentru lista de documente ce trebuie să însoţească cererea și pentru alte informaţiile legate de programarea pentru depunerea dosarelor sunaţi la 0264 454 456

AU ABSOLVIT SENIORII DIGITALI
„Seniorii Digitali” – curs de dezvoltarea competențelor digitale a ajuns la a doua generație de absolvenţi.
Această ediție a proiectului a angrenat 100 de seniori care au învățat elementele de bază în utilizarea calculatorului și a internetului, cum ar fi crearea unui cont de e-mail, accesarea paginilor web, scrierea unui text, sau lucruri mai complexe precum realizarea de plăți online și achitarea taxelor cu ajutorul cardului bancar.
În acest context, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a subliniat faptul că învățarea este un proces continuu, indiferent de vârstă, iar aptitudinile digitale sunt absolut necesare pentru a putea face față noilor provocări din viața de zi cu zi.
Proiectul „Seniorii Digitali” este sprijinit financiar de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și este coordonat de către Clusterul Transilvania IT sub egida Consiliului Consultativ pentru antreprenoriat și inovare în IT și cu sprijinul Direcțiilor de Asistență Socială.

BANCA DE ALIMENTE CAUTĂ VOLUNTARI
Inițiatorii proiectului Banca de Alimente doresc să vină în ajutorul persoanelor nevoiașe în preajma sărbătorilor. Aceștia le popun clujenilor să li se alăture și, împreună, să strângă produse neperisabile ce vor ajunge la mai multe ONG-uri din Cluj.
Campania se va desfășura în trei supermarket-uri Lidl, din cartierele Mărăști, Gheorgheni și Calea Baciului, unde vor fi amplasate cutii de colectă unde clienţii pot pune produse neperisabile cum ar fi paste, ulei, făină, zahăr sau orez.
În România, acțiuni similare se vor desfășura și în Iași, București și Bacău, iar în total reprezentanții organizațiilor vor să strângă 100 de tone de alimente.