30 ianuarie

MĂSURI PENTRU REDUCEREA RISCULUI DE TRANSMITERE A INFECȚIILOR
Unitățile medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa, au instituit o serie de măsuri speciale menite să reducă riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii în această perioadă în care gripa și răceala sunt în creștere. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, consideră că măsurile luate sunt mai mult decât necesare pentru a preveni transmiterea de la vizitatori la pacienți a virusului gripal precum și pentru a asigura tratarea persoanelor spitalizate în condiții de maximă siguranță. Măsurile instituite la nivelul instituțiilor spitalicești au un caracter temporar și vor fi valabile până în momentul în care incidența infecțiilor respiratorii va scădea.

CONSULTARE PUBLICĂ
Municipalitatea a inițiat procedura de consultare publică referitor la proiectul de hotărâre privind acordarea facilităților la transportul în comun pentru persoanele vârstnice, pensionari și cetățeni de onoare. Până în 11 februarie clujenii interesați pot trimite sesizări, observații, puncte de vedere la adresa de e-mail consultarepublica@primariaclujnapoca.ro, ori pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni (str. Moților nr.7) sau la orice primărie de cartier. Potrivit referatului de aprobare, propunerea vine în urma multiplelor solicitări din partea clujenilor cu referire la majorarea nivelului de venituri până la care să fie acordate facilități la transportul public în comun pentru pensionari. Abonamente valabile pe toate liniile se vor acorda pentru pensionarii ale căror venituri înregistrate pe cuponul de pensie la rubrica „total drepturi” sunt de până la 2.150 lei, pensionarii care au împlinit vârsta de 70 de ani, indiferent de cuantumul pensiei, respectiv cetățenii de onoare, indiferent de câtă pensie au. De asemenea, abonamente valabile pe o singură linie se vor acorda persoanelor vârstnice și pensionarilor ale căror venituri sunt cuprinse între 2.151 și 2.400 lei.

AMENZI ÎN VEDEREA PREVENIRII ACCIDENTELOR RUTIERE
Poliția municipiului Cluj-Napoca împreună cu Serviciul Rutier au desfășurat zilele trecute activități pentru prevenirea accidentelor. Acțiunea a fost desfășurată pe drumurile principale și au fost vizați șoferii care nu acordă prioritate pietonilor dar și pietonii care traversau strada neregulamentar. În urma încălcărilor sesizate, poliția a aplicat 94 de sancțiuni contravenționale dintre care 23 au fost destinate pietonilor. „Pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public, polițiștii au reținut 6 permise de conducere, pentru o perioadă de 30 de zile, un alt permis de conducere fiind reținut pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului. De asemenea, pentru încălcările normelor legislative au fost retrase un număr de 4 certificate de înmatriculare auto”, a declarat Inspectoratul Poliției Județene Cluj-Napoca.

70 DE ANI DE ACTIVITATE LA TEATRUL PUCK
Teatrul de păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca împlinește săptămâna viitoare 70 de ani de la înființare. Clujenii sunt invitați miercuri, 5 februarie să ia parte la sărbătoarea care va fi marcată cu spectacole, ateliere, o lansare de carte și o proiecție. Manifestările aniversare vor începe de la ora 10, la sediul instituției, cu spectacolul „Cartea cu Apolodor”, în regia Monei Marian, spectacol în limba română. De la ora 11.30 va fi prezentat spectacolul în limba maghiară ”Turnulețul”, regia Jakab Ildikó. De asemenea, între orele 10 și 12, în studioul instituției vor avea loc Atelierele „Puck” iar sărbătoarea se va încheia cu momentul ”O istorie a poveștilor la Teatrul de Păpuși Puck”.