11 martie

PIATA OSER SE SUSPENDA PANA IN 31 MARTIE
Piața de Vechituri Oser a fost suspendată până în 31 martie în urma măsurilor suplimentare luate de către Comitetul Special pentru Situații de Urgență pentru combaterea noului Coronavirus.
În perioada de timp în care piața nu va funcționa abonații vor beneficia de o prelungire a abonamentului. Potrivit informațiilor existente, până în primele două luni ale anului, târgul a fost frecventat de aproximativ 3800 de persoane.

MASURI LUATE PENTRU CORONAVIRUS IN MAI MULTE INSTITUTII ACADEMICE
Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai mare instituție de învățământ superior din țară a decis suspendarea cursurilor până în 22 martie ca urmare a măsurilor luate la nivel național pentru combaterea coronavirsului.
Reprezentanții unității au precizat că măsura ar putea fi prelungită dacă situația actuală persistă la nivel de țară. În tot acest timp, conducerea Universității Tehnice a precizat că nu va suspenda cursurile pentru studenți, însă va anula evenimentele programate pentru următoarea perioadă, va suspenda mobilitățile din cadrul programelor Erasmus și va opri activitatea Complexului de Natație. De asemenea, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” a decis ca activitatea didactică să nu fie suspendată, însă au fost anulate reprezentațiile artistice.

TARGUL DE CARIERE A FOST REPROGRAMAT
Târgul de Cariere, programat pentru zilele de 17 și 18 martie la Sala Polivalentă a fost amânat până în a doua parte a lunii mai, în contexul măsurilor luate la nivel național pentru prevenirea infecției cu coronavirus.
Organizatorii au precizat că în zilele următoare vor anunța data oficială a reprogramării evenimentului, iar desfășurarea târgului și implicarea firmelor participante nu vor fi afectate.

SPECTACOLELE DIN ORAS AU FOST ANULATE
Spectacolele și reprezentațiile programate în această lună la Opera Națională și la Filarmonica din Cluj-Napoca au fost suspendate, iar Salina din Turda mai primește simultan doar 200 de vizitatori.
Totodată, la Teatrul Național din oraș nu se mai vând bilete, iar în perioada următoare se va decide dacă spectacolele programate vor fi sau nu anulate. La Teatrul Maghiar va mai funcționa doar sala studio, cu o capacitate de 99 de locuri, în timp ce Zilele Maghiarilor de Pretutindeni, care ar fi trebuit să fie celebrate în 15 martie, nu vor mai avea un caracter public. Precizăm că deciziile au fost luată pentru a preveni infectarea cu noul tip de coronavirus, care se răspândește cu ușurință.

MIJLOACELE DE TRANSPORT SUNT DEZINFECTATE LA CAPAT DE LINIE
Mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca sunt dezinfectate la capăt de linie, de regulă după încheierea fiecărui ciclu de transport au precizat reprezentanții Companiei de Transport Public.
În contextul de față bugetul instituției pentru achiziționarea materialelor dezinfectante a fost dublat, iar personalul care se ocupă de procedura de dezinfecție dispune de mijloace de protecție individuale, corespunzătoare riscurilor.

PARCUL STEFAN CEL MARE VA FI MODERNIZAT
Licitația pentru reabilitarea și modernizarea Parcului Ștefan cel Mare, situat în zona Teatrului Național a fost lansată.
Documentul prevede amenajarea unei zone pietonale, cu pardoseli de piatră naturală, amplasarea unui mobilier urban modern și refacerea iluminatului public. Printre modificările aduse mai regăsim defrișarea vegetației înalte, cu excepția speciilor protejate, lărgirea aleilor pietonale adiacente circulației auto și reamenajarea în partea vestică a spațiului de joacă pentru copii. Investiția depășește 13 milioane de lei, iar perioada estimată a lucrărilor se ridică la 12 luni. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 6 aprilie.

PERIOADA DE INSCRIERE IN CLASA PREGATITOARE VA FI PRELUNGITA
Perioada de înscriere în clasa pregătitoare va fi prelungită cu cât activitatea didactică din învățământul preuniversitar va rămâne suspendată.
Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului Școlar Cluj, Valentin Cuibus, care a mai precizat că până în 22 martie cererile de înscriere în învățământul preșcolar vor putea fi depuse doar online.

PENSIONARII SUB 2150 DE LEI VOR AVEA TRANSPORT GRATUIT
Persoanele a căror pensie nu depășește 2 150 de lei vor beneficia de transport gratuit pentru toate liniile Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca.
Decizia va intra în vigoare începând de luna viitoare, iar cei care nu dețin un card de transport trebuie să știe că pentru eliberarea abonamentului au nevoie de prezentarea cărții de identitate, a ultimului cupon de pensie și a unei cereri de eliberare card.