22 iunie

ELEVII CLUJENI AU INCEPUT DE ASTAZI BACALAUREATUL
Peste 4500 de absolvenți de liceu din județul Cluj au început astăzi examenul de Bacalaureat cu proba scrisă la limba și literatura română.
Evaluarea la limba și literatura maternă va avea loc mâine, urmând ca miercuri să se desfășoare proba obligatorie de profil, iar joi proba la alegere. Pe lângă măsurile de protecție standard, în sălile de examen, fiecare candidat va avea locul prestabilit, astfel încât să existe o distanță pe rânduri și între rânduri, de cel puțin 2 m. Totodată băncile vor fi individualizate, iar reprezentarea geografică a acestora va fi făcută astfel încât la intrarea și localizarea în sală să nu fie necesară parcurgerea întregii încăperi. Primele rezultate vor fi afișate pe data de 30 iunie, cu anonimizarea numelui și prenumelui candidaților, iar cele finale vor fi publicate în 5 iulie. Contestațiile vor putea fi depuse atât la centrele de examen cât și electronic, prin completarea unei declarații-tip semnată de candidat sau de către părinți, în situația în care elevul este minor.

CAZARE GRATUITA PENTRU BOLNAVII CARE VIN IN CLUJ-NAPOCA
Apartinatorii și bolnavii care au nevoie de tratament la una dintre instituțiile medicale din Cluj-Napoca vor beneficia și în acest an de cazare gratuită in perioada spitalizării, prin intermediul proiectului Camera de refugiu derulat de Asociatia Solidaris.
Campania este organizata în perioada 1 iulie-1 noimebrie, iar solicitanții se pot programa telefonic, la numărul 0730 565 656.

INSTITUT PENTRU CERCETAREA VIETII IN CONDITII EXTREME LA UBB
Un institut ce are ca obiectiv studierea vieții în condiții extreme va fi înființat în perioada următoare în subordinea Universității Babeș-Bolyai.
Instituția va purta numele savantului Emil Racoviță, iar sfera de cercetare va fi extinsa de la biospeologie, care se ocupă cu analizarea formelor de viață de pe fundul oceanelor și până la studierea spațiului cosmic. În acest context amintim că primul institut de biospeologie din lume a fost înființat în 1920 la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj, unitate în cadrul căreia savantul Emil Racoviță a deținut funcția de rector.