19 octombrie

MAI MULTE CAZURI DE CORONAVIRUS AU FOST DEPISTATE LA SPITALUL „CLUJANA”
12 angajaţi din rândul personalului medical din cadrul Spitalului Municipal “Clujana” au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Este vorba despre 5 medici și 7 asistente, dar cu toate acestea spitalul funcționează în condiții relativ normale cu personalul existent negativ, iar sâmbătă au fost preluați primii pacienți cu Covid.

Deocamdată funcționează 6 paturi ATI, dar la nevoie vor fi transferați medici din alte spitale pentru a putea operaționaliza întreaga secție de 17 paturi de la terapie intensiva.

Vă reamintim faptul că, în urma valului de cazuri noi de coronavirus, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât ca Spitalul „Clujana” să devină spital de Faza II pentru evaluarea și tratatarea pacienților pozitivi la COVID-19.

APIA A DAT STARATUL PLĂȚILOR ÎN AVANS
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează fermierii că a dat startul plăților în avans în cadrul schemelor de plăți directe și al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și animale.

Nivelul plăților în avans va fi de până la 70% în cazul plăților directe, iar acestea se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020, respectiv 4,87 lei pentru 1 euro.

În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale nivelul avansului va fi de până la 85%, dar de data aceasta la cursul de schimb stabilit la 31 decembrie 2019, respectiv 4,78 lei pentru 1 euro.

Cuantumurile aferente sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltarea rurală în Campania 2020 sunt stabilite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

SPITALUL CLINIC DE COPII VA FI MODERNIZAT
Spitalul de Copii va beneficia de noi echipamente medicale ultramoderne, după ce Consiliul Județean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul privind achiziționarea a 258 de dotări medicale de ultimă generație. Acestea vor fi cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din Spitalul de Copii, în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv pentru tratamentul, monitorizarea și îngrijirea pacienților pediatrici critici.

Cele 258 de dotări care vor ajunge la Spitalul de Copii au o valoare estimată de peste 10 milioane de lei, iar printre acestea se numără două tomografe, un electroencefalograf, două echipamente mobile de radiologie digitală, un aparat ultraperformant de ecografie și nouă aparate de ventilație de diferite tipuri.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 13 noiembrie 2020, ora 15:00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.

S-A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA AGENTULUI TERMIC
Societatea Comercială de Termoficare Napoca S.A. informeză că a început livrarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Cluj-Napoca.

Prin urmare, asociațiile de proprietari și ceilalți beneficiari ai serviciilor de termoficare trebuie să verifice instalațiile interioare de încălzire și să se asigure de buna funcționare a acestora.

În eventualitatea apariției unor probleme, Societatea Comercială de Termoficare Napoca S.A. vă stă la dispoziție la numărul de telefon: 0264.503.709.