19 Noiembrie

Adăugat de pe data de noiembrie 19, 2021

  • Administraţia Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice. De astăzi persoanele fizice au la dispoziţie 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică. După înscrierea solicitanţilor prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecţie, în aplicaţia informatică, a voucherelor aferente echipamentelor noi.Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor dintr-o categorie este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective. Bugetul alocat pentru noua etapă a Programului este de 34 milioane lei.
  • Agenţia Naţională de Administrare Fiscală lansează din 22 noiembrie serviciul de chat destinat contribuabililor, care va fi în teste până la finalul anului, a anunţat preşedintele instituţiei, Mirela Călugăreanu. Prin intermediul serviciului de chat, contribuabilii pot beneficia de asistenţă pentru accesarea serviciilor disponibile pe portalul ANAF. În situaţia în care contribuabilii doresc alte informaţii, aceştia sunt rugaţi să apeleze la celelalte modalităţi de acordare a asistenţei, cum ar fi call-center-ul ANAF, care are în prezent capacitatea de a prelua 90 de apeluri simultan.
  • Primarul Emil Boc a declarat că circulația taximetrelor pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun va fi permisă doar pe străzile cu trafic redus de autobuze și troleibuze. Permiterea circulației acestora pe toate benzile din oraș dedicate transportului în comun, ar însemna compromiterea prioritizării acestui tip de transport. Specialiștii au propus arterele pe care se poate circula și cu taximetriști, unde nu există un număr atât de mare de mijloace de transport în comun, iar pe arterele unde există o circulație intensă, acolo să nu se poată circula Proiectul prevede deocamdată, permiterea circulației taximetrelor pe benzile dedicate autobuzelor amenajate pe Bulevardul Nicolae Titulescu și pe strada Regele Ferdinand și există posibilitatea ca acesta să fie aprobat în luna decembrie.
  • Luni 22 noiembrie 2021, începând cu ora 17:00, va avea loc dezbaterea publică online pe tema Strategiei de transformare digitală a municipiului Cluj-Napoca. Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii privind această strategie, se pot înscrie până luni 22 noiembrie 2021, ora 13:00, pe platforma online de videoconferință Webex, pe baza unui formular completat online și care este disponibil pe situl: e-primariaclujnapoca.ro, la secțiunea registratură și cereri.
  • Muzeul de Artă Cluj-Napoca împreună cu Liceul Teoretic „Elf”, invită publicul interesat să viziteze, până în data de 5 decembrie 2021, expoziția „BLUETIFUL”, care cuprinde cianotipii realizate de elevii Liceului în cadrul Proiectului Cultural BluElf. Cianotipia a fost inventată în anul 1842 de către astronomul englez William Herschel. El a descoperit că, sub acţiunea luminii, sărurile ferice se pot transforma în săruri feroase. William Herschel folosea cianotipia pentru copierea desenelor. Astăzi, cianotipiile fac parte dintr-o nișă a fotografiei, fiind posibile atât reproduceri după frunze și plante întregi, dar și după negative sau printuri făcute pe folie transparentă. Pe durata desfășurării expoziției se vor organiza trei ateliere creative, destinate oricărui doritor din categoria de vârstă propusă. Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă până pe 5 decembrie 2021, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00–17.00.

Continue reading

Next post

22 Noiembrie


Thumbnail
Previous post

18 Noiembrie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background