24 Noiembrie

Adăugat de pe data de noiembrie 23, 2021

  • Consiliul Județean Cluj a obținut în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, o nouă finanțare europeană nerambursabilă. În valoare de 1.279.306 lei, aceasta vizează realizarea etapei de proiectare pentru obiectivul de investiții: Modernizare drum județean Căpușu Mare -Agârbiciu-Râșca-Beliș. De o complexitate ridicată, lucrările de intervenție care se vor realiza pe acest drum județean de importanță turistică vor începe de la fundaţia căii de rulare şi se vor încheia cu așternerea a două straturi de asfalt, binder şi start de uzură. Consiliul Județean a început întocmirea documentației tehnico-economice aferente modernizării celor aproximativ 29 de km de drum județean, astfel încât până în luna iulie 2022 etapa de proiectare să fie finalizată. Ulterior, va fi depus proiectul în vederea obținerii finanțării europene pentru execuția propriu-zisă.
  • Linia ferată Cluj-Oradea va fi modernizată pentru o viteză maximă de 160 km/h. Proiectul de modernizare şi electrificare a liniei de cale ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor presupune reabilitarea liniei pe o distanţă de 166 km, electrificarea pe 160 km și cale ferată dublă pe 88 km. Utilitatea proiectului este dată de faptul că va avea efecte benefice asupra zonei de Vest a Podişului Transilvaniei, în special localităţile: Cluj-Napoca, Aghireş, Huedin, Aleşd şi Oradea şi va asigura o legătură mult mai facilă, prin staţia de frontieră Episcopia Bihor, cu reţeaua feroviară din Ungaria.
  • Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă punerea în funcțiune a două instalații de semaforizare de la două treceri de pietoni, începând de azi 23 noiembrie, în următoarele zone: strada Donath (zona Hotelui Premier) și strada Primăverii nr. 2 (zona peronului de tramvai). Pentru a traversa, pietonii trebuie să acționeze butoanele pietonale prin care se solicită culoarea verde a semaforului. Conducătorii auto și pietonii sunt rugați să circule cu prudență în zonele menționate și să respecte noile reglementări de circulație.
  • Două trasee spectaculoase au fost amenajate în zona Mărișel, una dintre destinațiile preferate de turiști în ultima perioadă. Primul, un circuit marcat cu punct galben, pornește din zona bisericii din Mărișel și coboară spre Valea Leșului până în zona Trei Pâraie, o confluență unde au fost amenajate trei mori de apă și locuri de popas. Al doilea traseu, unul dus-întors, marcat cu punct roșu dublu urmează defileul Someșului Cald, de la Rusești până la fosta moară din defileu, în zona numită Dâlboacă. Zona montană a Clujului oferă peisaje spectaculoase, extrem de apreciate de iubitorii de natură. Ne dorim ca aceasta să fie valorificată la potențialul său maxim și parcurgerea ei să se realizeze în condiții de maximă siguranță, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, în a cărui subordine funcționează Salvamontul clujean.

Continue reading

Next post

25 Noiembrie


Thumbnail
Previous post

23 Noiembrie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background