24 martie

PESTE 2500 DE LOCURI DE MUNCĂ OFERITE LA TÂRGUL DE CARIERE
Peste 500 de locuri de muncă pe plan local și mai bine de 2000 în străinătate le vor fi puse la dispoziție celor interesați începând de mâine, 25 martie, când va da startul ediția de primăvară a Târgului de cariere din Cluj-Napoca.
Date fiind condițiile pandemice, evenimentul va fi organizat exclusiv online, mâine și vineri, la adresa targuldecariere.ro. Participanții vor putea intra direct cu angajatorii în fiecare dintre cele două zile puse la dispoziție, intervalul orar programat fiind de la 11 la 18. În total, pe platformă s-au înscris peste 30 de companii din domenii diverse: programare, IT, inginerie, automatizări, achiziții, contabilitate, administrare, vânzări, relații clienți, metalurgie, mecatronică, electronică și multe altele. Astfel vor fi disponibile standurile virtuale ale angajatorilor activi, joburile actualizate cu posibilitate de aplicare directă și chaturi active pentru interacțiuni directe cu recrutorii companiilor participante. De asemenea, în paralel va fi transmisă și o emisiune online cu webinarii, prezentarea angajatorilor și a locurilor de muncă, respectiv interviuri și discuții despre carieră cu experți din diverse domenii de activitate.

CLUJUL SE AFLĂ ÎN TOPUL JUDEȚELOR CU CELE MAI MARI SALARII
Clujul se află pe locul doi în topul celor mai mari salarii din România și pe lista județelor care plătesc angajaților salariul minim pe economie – este concluzia care reiese dintr-o analiză realizată de Ziarul Financiar.
Documentul arată că cei mai mulți români care câștigă peste 10.000 de lei brut lunar locuiesc în București, Cluj și Timiș și lucrează în domeniile IT, asistență medicală sau bancar. La Cluj sunt peste 20.000 de contracte înregistrate cu salarii de peste 10.000 de lei brut pe lună. Specialiștii spun că orașele fruntașe la capitolul salarii mari au obținut această poziție datorită numeroaselor companii multinaționale și românești care s-au dezvoltat în ultimii ani, însă extrem de importante sunt și infrastructura, investițiile și titulatura de centru universitar. La finalul unuii februarie, aproape 237.000 de români câștigau un salariu brut de 10.000 de lei, potrivit datelor Inspecției Muncii, obținute de Ziarul Financiar. Pe de altă parte, aproape 30% dintre angajați sunt plătiți cu salariul minim pe economie, fie că au studii superioare sau nu.

DEZBATERE PUBLICĂ ONLINE PRIVIND MODERNIZAREA PIEȚEI KARL LIEBKNECHT ȘI A STRĂZILOR ADIACENTE
O dezbatere publică online privind proiectul care vizează modernizarea Pieței Karl Liebknecht și a străzilor adiacente va fi organizată mâine, 25 martie, pe platforma ZOOM.
Dezbaterea este programată pentru ora 17 și ar urma să fie transmisă și pe paginile de facebook Municipiul Cluj-Napoca, respectiv Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC). Pentru a participa la discuție, cei interesați sunt rugați să adreseze o solicitare în opțiunea „mesaj” a paginii de facebook: Centrul de Inovare și Imaginație Civică, pentru a putea primi link-ul de conectare. Mai multe informații găsiți dacă intrați pe site-ul primariaclujnapoca.ro. Evenimentul de mâine este organizat de Centrul de Inovare și Imaginație Civică, structură din cadrul municipalității.